Lucrările de restaurare a sediului Muzeului Național de Artă a Moldovei au fost incheiate. Acesta va fi inaugurat oficial pe data de 4 noiembrie, iar pe 5 noiembrie publicul va avea acces gratuit în spațiile muzeale proaspăt renovate. 

Lucrările de restaurare au fost finanțate din gratul de 1 milion de euro acordat de guvernul României. Solicitat de MOLDPRES, directorul MNAM, Tudor Zbîrnea, a afirmat că în prezent clădirea instituției se află în proces de amenajare a expoziției de artă națională.

Edificiul și-a păstrat elementele arhitecturale din 1901, când a fost dată în exploatare clădirea fostului gimnaziu de fete, fondat de principesa N.G. Dadiani. Construit după un proiect al arhitectului Alexandru Bernardazzi și specific stilului neoclasicist cu elemente gotice, acest edificiu rămâne a fi un model al arhitecturii civile de la începutul sec. XX.

Potrivit sursei citate, fațada muzeului și-a păstrat aspectul inițial din piatră și cărămidă, iar ferestrele și ușa de la intrare au fost făcute din lemn tare, stratificat. Spațiul total restaurat este de 1783 metri pătrați.

„Guvernul român ne-a promis să ne ajute şi la cea de-a doua etapă de renovare a edificiului – un spaţiu de 1.500 de metri pătraţi din spatele clădirii şi a faţadelor şi acoperişurilor celor două anexe, construite în anii ’50 şi, respectiv, anii ’70 ai secolului trecut”, a declarat Tudor Zbîrnea.

Muzeul Național de Artă al Moldovei , amplasat în centrul orașului Chișinău este singura instituție de acest profil din Republică și numără peste 39.000 de opere.

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.