Jurnalistul și scriitorul Viorel Ilișoi vine la Chișinău! Recunoscut pentru reportajele sale de profunzime, acesta va lansa volumul „Cele mai frumoase reportaje” pe 14 noiembrie, la ora 18.15, în incinta Librăriei din Centru (bd. Ștefan cel Mare, 126). Intrarea este liberă, informează Oficial.

viorel_ilisoi-640x360

Volumul va fi prezentat de scriitorii Dumitru Crudu și Ecaterina Negara. În cadrul lansării, Viorel Ilișoi va citi din textele sale despre Basarabia.

Doritorii vor putea cumpăra cartea la un preț promoțional, de 130 lei. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Viorel Ilișoi s-a născut la 13 februarie 1968, în satul Ringhilești, județul Botoșani, România. A debutat ca jurnalist în 1990, iar doi ani mai târziu, a ajuns și în Basarabia, pentru a scrie un reportaj din Mana, satul în care s-a născut scriitorul Paul Goma. A scris, pe rând, la Atitudinea (1990-1991), Timpul (1991-1998), Național (1998-2003), Cotidianul (2004-2009) și Jurnalul Național (2009-2014).

Este deținătorul multor premii, printre care Premiul Presei Ieșene (1996 și 1997), Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundației Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru reportaj-anchetă (2007), Premiul anual pentru jurnalism acordat de „Curierul literar și artistic” (2013), Premiul pentru excelență în jurnalism „Vanda Condurache” (2017).

sursa: oficial.md

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.