Prima menţiune documentară a Chişinăului datează din 17 iulie 1436, urmată de cea a lui Ștefan cel Mare regăsită într-un hrisov emis în 1466, confirmă Maria Danilov – doctor în istorie.

În epoca medievală „Chişinăul, situat într-o zonă geografică destul de dens populată, dar şi la intersecţia unor căi comerciale importante ale evului mediu românesc, a căpătat ulterior o intensă dezvoltarea, de la o neînsemnată alcătuire rurală, pomenită într-un act din 1576 ca „un sat anume Chişinăul, în ţinutul Lăpuşnei ” – la un târg însemnat, care cu timpul a devenit nucleul de formare a oraşului”, a comunicat Maria Danilov.

Chișinăul- trecerea de la sat la oraș

Potrivit istoricului Miron Costin, mai exact în „Cronica polonă” a acestuia, Chişinăul apare în numărul oraşelor Ţării de Jos a Moldovei, iar la 1684 cronicarul din nou îl pomeneşte ca „orăşelul Chişinău”. Mai târziu, extinderea lui în suprafaţă este rezultatul contopirii cu satele adiacente: Buiucani, Vovinţeni, Hruşca, Malina Mică, Munceşti, Visterniceni, Schinoasa ş.a.

Trecerea Chișinăului de la sat la oraș este reprezentată de ansamblul cu destinație comercială, așa-zisul bazar, instituțiile urbane, dar și punctele unde s-au instalat străinii, în special negustorii.

Chişinăul în secolul XIX

Anume în această perioadă apar primele instituții culturale de amploare, înfiinţate de către Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, cum ar fi Seminarul Duhovnicesc (1813) şi Tipografia Exarhicească (1814).

Industria, care îşi are începuturile mai înainte, în câteva tăbăcării şi velniţe, tinde spre o dezvoltare mai mare, şi pe la anul 1814 în Chişinău erau pe lângă vreo 22 de tăbăcării, 5 fabrici de saftian, 18 de lumânări, 4 de sapon şi 4 vopsitorii.

Între anii 1856-1878, arhitectul principal al oraşului a fost Alexander Bernardazzi. După proiectele lui sunt construite cele mai importante blocuri: Biserica Grecească, Capela Liceului de Fete (azi Biserica Sf. Teodora de la Sihla), Liceul Principesei Dadiani (azi Muzeul Naţional de Artă).

„În 1912 cetăţenii Chişinăului puteau călători în tramvaie electrice, felinarele cu lămpi de seu se schimbă în cele de petrol, care la rândul lor, pe la începutul sec. XX, cu încetul sunt înlocuite cu lumina electrică, se construieşte apeductul şi se înmulţesc clădirile publice şi particulare”, a comunicat istoricul Maria Danilov.

sec.19

Chişinăul interbelic

Chişinăul interbelic, considerat cel de-al doilea mare oraş al României, a continuat să se afirme ca un puternic centru economic, cultural şi artistic. În 1928, în Grădina Publică, a fost dezvelit − cu ocazia aniversării a 10-a de la Unirea Basarabiei cu România − Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, sculptor Alexandru Plămădeală.

ste

Chişinăul postbelic

În 1958, s-a deschis primul post de Televiziune din Basarabia, Academia de Ştiinţe (1961), Universitatea de Stat (1946), Universitatea de Medicină (1945), Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”(1946).

În anii ’70-’80 ai sec. XX, Chişinăul continuă dezvoltarea sa extensivă. Pe harta oraşului apar  edificii impunătoare de menire social-culturală: Casa Guvernului, sediul Parlamentului, Palatul Naţional, Casa Presei, Palatul Republicii, Teatrul de Operă şi Balet, Casa Radio.

Istoricii au mai comunicat că, la începutul anilor ’90, oraşul trece printr-o perioada de stagnare. În aceşti ani Chişinăul devine centrul unei puternice mişcări de emancipare naţională, iar la 27 august 1991, în urma proclamării Actului de Independenţă a Republicii Moldova, Chişinău devine capitală de ţară suverană.

fundal
Articol de Emma Eșanu

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.