Un oraș propriu-zis nu este un oraș dacă nu are oameni buni și evenimente captivante. De data aceasta Chișinăul este invadat de un nou festival cultural : Cronograf. 

Acest eveniment este dedicat în totalitate filmelor bune, care ne-au marcat pe noi, oamenii. Filmul este și el o artă, iar această artă merită admirație, respect și dedicație.

Acesta va începe pe data de 25 mai și timp de șapte zile va aduce o selecție de filme documentare diverse și fascinante în multe locații din Chișinău.

Pare destul de interesant, nu-i așa?

Conceptul festivalului #Cronograf din acest an, sub genericul Art & Life, reflectă eterna îmbrățișare dintre artă și viață.

Anul acesta în competiție la cele patru secțiuni: Secțiunea Principală, Secțiunea cadRO, Secțiunea Producții Locale și Secțiunea Un LIKE pentru Documentar, vor participa 51 de filme din 30 de țări. Filmele au fost selectate dintr-un număr record de peste 700 de aplicații din 82 de țări ale lumii, iar 15 înscrieri au venit din Republica Moldova. Drame sociale și personale, filme care abordează savuros subiecte tabu, experiențe sau povești ale oamenilor, deveniți eroi ai împrejurărilor, se regăsesc în selecția de filme din acest an. FIFD CRONOGRAF va aduce pe ecranele din oraș documentare care au concurat la Oscar, Cannes, IDFA, Sarajevo, Berlinale etc.

Secțiunea CadRO, care include o selecție de filme documentare despre români și comunitățile de români de pe tot mapamondul, celebrează anul acesta un deceniu de la lansare. În anul aniversar, la proiecțiile cadRO aveți ocazia să descoperiți spiritualitatea românească în 12 producții documentare din România, Brazilia și Olanda.

La Secțiunea Un LIKE pentru DOCUMENTAR, destinată adolescenților și tinerilor, intrarea este gratuită. În sala de cinema sunt așteptați tinerii cinefili cu un program de documentare pe gustul lor. Juriul de la această secțiune va fi format din adolescenți de la diverse licee din republică. Proiecțiile se vor derula pe 25 și 30 mai.

FIFD CRONOGRAF, cel mai mare eveniment cinematografic din țară și unul de reper în circuitul festivalurilor din Europa de Est, este organizat din 2001 de către OWH Studio. În ediția din 2016, festivalul a atras mai mult de 4000 de cinefili din Moldova și mai mult de 30 de invitați din străinătate.

Image may contain: one or more people and text

#CRONOGRAF te cuprinde și te așteaptă în fața ecranului unde realitatea devine artă. Nu ezita să participi și tu la eveniment. Garantăm timp petrecut frumos, dipoziție impecabilă și filme grandioase !!!

Autor : Popov Aneta

Materiale : facebook.com

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.