Chișinăul modern nu-și imaginează cât de multe cimitire distruse există, procesul fiind de cele mai multe ori limitat la demolarea monumentelor funerare. În prezent, în locul acestora se află numeroase blocuri locative și diferite clădiri grandioase. Totuși, există și excepții – o mică parte din teritoriul acestor cimitire s-a păstrat până azi.

Cimitirul Luteran – după cel de-al Doilea Război Mondial au fost distruse toate mormintele, printre care și cele ale familiei Bernardazzi. Tot aici, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost îngropați și soldații armatei germane. Cimitirul a ajuns să fie demolat, în locul acestuia se află clădirea Cinematografului „Gaudeamus”,  un restaurant și un complex sportiv.

1
Photo: oldchisinau.com

Cimitirul Romano-Catolic este situat în partea de sud-est a Chișinăului, pe strada Valea Trandafirilor 11. Acesta mai este numit „cimitirul polonez”. Suprafața lui nu a fost păstrată în întregime. Zeci de ani în urmă, pe acest teritoriu se afla un azil pentru bătrîni. În prezent, pe o parte din teritoriul ocupat de fostul cimitir este amplasat un complex locativ.

Cimitirul Romano-catolic și Armean-Gregorian
Photo: prospect.md

Cimitirul Râșcanu – a aparținut inițial suburbiei cu același nume. La începutul secolului XX teritoriul a trecut în proprietatea capitalei. Procesul de distrugere al cimitirului a început în 1950. Acesta s-a transormat în spațiu destinat construcției unor noi edificii. Totuși, unele monumente funerare ale familiilor cunoscute și influente din Basarabia au fost salvate, fiind transferate Bisericii Sfinții Constantin și Elena. În prezent, o parte din suprafața fostului Cimitir Râșcanu aparține actualului Cimitir Sf. Lazăr.

1
Photo: oldchisinau.com
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Photo: oldchisinau.com

De-a lungul istoriei Chișinăului au existat numeroase cimitire evreiești, printre care și cel situat între străzile Ismail și Albișoara. După ce de-al Doilea Război Mondial, acesta a fost complet distrus. Actualmente aici se află niște clădiri rezidențiale și o bibliotecă.

Cimitirul Evreiesc de la Buiucani este unul dintre cele mai vechi cimitire care s-au păstrat. Cel de-al Doilea Război Mondial a adus deteriorări considerabile în par­tea de est a cimi­ti­ru­lui. În 1958, teri­to­riul a fost divi­zat în două părți, una din­tre care a fost ulte­rior trans­for­mată de auto­ri­tăți într-o piață agri­colă. Către 1960, par­tea de est a cimi­ti­ru­lui a fost demolată, iar pie­trele de mor­minte au fost zdro­bite și apoi folo­site la con­struc­ția gar­du­lui pentru partea de vest, dar și pen­tru alte cimi­tire din Chi­și­nău, pre­cum și pen­tru pava­rea ale­i­lor din actualul parc „Alunelul”. Pe teri­to­riul fostului cimi­tir au mai fost ame­na­jate tere­nuri de tenis și construite blo­curi loca­tive.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Un alt cimitir ce se regăsește pe lista celor distruse este și Cimitirul Eroilor. Aici au fost înmormântați numeroși soldați de diferite naționalități, uciși în Primul Război Mondial. În perioada interbelică, pe teritoriul cimitirului a fost ridicată o capelă în memoria legiunii cehe. După 1944, capela a fost distrusă, iar terenul cimitirului a fost nivelat cu buldozerul. În timpul acestui proces, au fost deshumate neintenționat mai multe morminte, scoțând la suprafață oseminte și diferite obiecte personale (ceasuri de mână, cutii de țigări, pumnale etc.). În 1959 a fost demolat tot ce a mai rămas din cimitir, cu excepția coloanelor de la intrare. La începutul anilor ’90, pe fundamentul fostei capele a fost instalată o cruce de lemn cu inscripția „Glorie eroilor Armatei Române”.

1-1-282x300
Photo: oldchisinau.com
1-1
Photo: oldchisinau.com

*Bazat pe materialele blogului OldChisinau 

Articol de Emma Eșanu

 

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.