A doua jumătate a secolului XIX este perioada în care Chișinăul se extinde și se dezvoltă tot mai mult. Crearea unei rețele de transport care să unească Basarabia cu restul Imperiului este primordial pentru autoritățile de atunci, care au decis să lege drumul feroviar din Basarabia, cu liniile de căi ferate care treceau prin Odessa.  Astfel, primul tronson al Căii Ferate din Basarabia a fost deschis în august 1871.  Acesta cuprindea traseul Chișinău – Tiraspol. 

oldchisinau_com-gara-04

Presa de atunci scrie în ziarul Бессарабские областные ведомости, din 21 august 1871: „Gara din Chișinău uimește prin frumusețea sa. Fațada exterioară are mai multe turnuri, care îi creează clădirii imaginea unui castel. Interiorul este foarte luxos și confortabil. Această construcție, înconjurată de mai multe ateliere,  un magazin,  o stație de pompare a apei și trotuar pavat, se deosebește de toate celelalte edificii ale orașului.”(trad. red.).

Ferdinand I, Carol al II-a, Mihai au trecut prin Vechea Gară Feroviară, care în acele vremuri mai era numită „Porțile Chișinăului”.

În perioada celor două războaie mondiale Vechea Gară este deteriorată semnificativ. În anul 1917 aceasta este bombardată de către militarii germani. Despre asta scrie și The New York Times. Publicația americană informează că în urma exploziei a decedat un soldat și doi copii, iar 5 muncitori au fost răniți.

oldchisinau_com-gara-13

După ce este deteriorată în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Vechea Gară nu mai poate fi restaurată. Autoritățile reconstruiesc edificiul radical, fără să mai lase măcar ceva din elementele vechii clădiri.

Și cine știe oare cum va arăta actuală Gară Feroviară peste 100 de ani …

Sursa info, video și imagini de epocă: Blogul Old Chișinău
Photo de Gabriel Demian

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.