Pregătirea drumurilor pentru iarnă nu este completă. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în cadrul ședinței primăriei, în urma anunțului șefului adjunct al Î.M. „Exdrupo”, precum că instituția dispune de o cantitate insuficientă de material antideparant – de 6000 de metri cubi, care vor fi distribuiți în funcție de necessitate, informează realitatea.md 

Ștefan Racu a precizat că întreprinderea sa are 63 de autospeciale pregătite și altele patru la care se lucrează.

Paralel, șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Petru Gontea, a declarat că instituția condusă de acesta dispune de 25 de tractoare de deszăpezire, 16 unități HAKO și reserve de nisip și petriș din anul trecut. Săptămîna aceasta, urmează a mai fi procurate 5 tractoare .

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a concluzionat: „La trotuare și curți de bloc sunt restanțe mari. Cu siguranță, vom avea dificultăți în caz de ninsori abundente. Eu aceasta deja știu pe de rost, ținând cont de capacitatea limitată pe care o avem, dar lumea așteaptă ca să avem rezultate, sper, mai bune decât în anii precedenți”.

Precizăm că în iarna anului trecut au fost consumați 4800 metri cubi de material antiderapant, pe motiv că iarna nu a fost una geroasă, conform spuselor șefului adjunct al Î.M. „Exdrupo”.

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.