Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi Lin O΄Grady, director adjunct al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru infrastructură municipală şi de mediu au semnat astăzi Contractul de Împrumut pentru finanţarea proiectului „Eficienţă energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiul Chişinău”, informează chisinau.md.

Valoarea totală a proiectului la prima etapă, este de 25 milioane EURO, iar BERD oferă un împrumut de 10 milioane de EURO. De asemenea, şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) va acorda un împrumut de 10 milioane EURO. Chişinăul va beneficia şi de un grant de investiţii de 5 milioane de EURO din partea Fondului E5P, un fond al Uniunii Europene, care ajută autorităţile locale să investească în proiecte de îmbunătăţire a eficienţei energetice şi a mediului.

De menţionat că împrumutul acordat municipiului Chişinău este prima tranzacţie, în contextul noului Cadru BERD „Oraşele Verzi”, care sprijină guvernele, municipiile, companiile municipale şi private pentru a aborda provocările de mediu în mediul urban.

În cadrul acestui proiect, în Chişinău vor fi reabilitate mai multe instituţii publice, precum grădiniţe, şcoli şi spitale. În total, cu suportul BERD urmează a fi renovate  peste 100 de clădiri. Conform estimărilor Băncii, investiţiile în izolaţie şi eficienţa echipamentului de serviciu a clădirii, cum ar fi sistemele de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, pot realiza economii de energie de până la 50 la sută.

După cum a declarat primarul Dorin Chirtoacă, astăzi a fost semnat cel mai important proiect al Chişinăului din ultimii 10 ani. „Sunt bucuros pentru această realizare. Este cel mai mare şi cel mai ambiţios proiect pe care l-am iniţiat. Fiecare locuitor al Chişinăului va simţi efectul acestui proiect”, a spus edilul-şef al capitalei.

????????????????????????????????????
????????????????????????????????????

La rândul său, Lin O΄Grady, director adjunct al BERD a menţionat că Chișinăul este numit oraş verde datorită numeroaselor sale parcuri frumoase. „Scopul nostru este să facem Chişinăul mai verde, dar şi mai ecologic. Acest proiect reprezintă o piatră de hotar importantă pentru afacerile municipale ale BERD, dat fiind faptul că acesta este primul proiect semnat în conformitate cu Cadrul „Oraşe Verzi”. Ne aşteptăm ca multe astfel de proiecte să urmeze, la nivelul întregii republici”, a afirmat reprezentanta BERD.

De menţionat că în cadrul aceluiaşi proiect, cu fonduri de grant din partea Guvernului Austriei, BERD va sprijini municipiul Chişinău să elaboreze un Plan de Acțiuni „Oraşul Verde”, pentru identificarea, prioritizarea şi abordarea provocărilor de mediu. Banca va promova, de asemenea, o mai mare implicare a sectorului privat în elaborarea şi implementarea proiectelor de economisire a energiei prin contracte de performanţă energetică, instrumente de finanţare special dezvoltate pentru a încuraja investiţiile private în îmbunătăţirea eficienţei energetice.

Informăm că proiectul „Eficienţă Energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiul Chişinău” este cel de-al 5-lea proiect ce va  fi realizat în municipiu cu susţinerea BERD şi BEI. Până acum, cu suportul financiar al instituţiilor bancare europene în Chişinău au fost efectuate sau sunt în curs de realizare următoarele proiecte, precum: achiziţionarea troleibuzelor noi, reconstrucţia sistemului de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, reconstrucţia infrastructurii rutiere pe 6 străzi din centrul oraşului şi managementul deşeurilor solide.

dsc_0382

Locuitorii orașului susțin această inițiativă, conștientinzând importanța unei astfel de schimbări. Aceștia se arată interesați de modul în care vor fi distribuiți banii și care va fi rezultatul. Deasemenea la opinia societății civile subscrie și OrașulMeu, care va urmări desfășurarea ulterioară a evenimentelor.

Sursă: chisinau.md

 

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.