Sâmbăta trecută, data de 28 mai, a fost marcată de un eveniment de amploare ce a avut loc în parcul Dendrariu din capitală. Concertul gastronomic și muzical Coke Live Music & Food Fest, organizat de către NRG Events, a adunat în incinta parcului câteva mii de tineri și adulți, copii și vârstnici, pentru a se delecta cu cele mai alese piese ale celor mai în vogă artiști autohtoni.

Evenimentul a fost oformat conform unui program bine definit, având o durată de desfășurare de 6 ore, începând la 16:00. Până la lăsarea serii au evoluat în scena Coke Live tinerele talente, dar și artiștii mai cunoscuți- Valentin Sozinov, finalista Golos Deti 2016- Eva Timuș, Mihaela Arsene în cadrul proiectului muzical United by Dreams, cât și participanta Moldova Are Talent Valeria Stoica, trupa Tharmis, The B-Groove și, desigur, multașteptații Carla’s Dreams. 

Pentru renumita trupă din Republica Moldova acest concert a însemnat și lansarea celui de-al doilea album al său cu denumirea NGOC. Aceștia au cântat în unison cu miii de admiratori piesele de pe noul album, au făcut compilații muzicale din cele vechi, au stârnit zâmbete pe fețele spectatorilor, au primit daruri din partea publicului și au interpretat cele mai noi hituri ale sale, printre care Acele, Sub Pielea Mea, Te Rog, Aripile și Unde. Concertul a luat sfârșit într-un mod neașteptat, fiind lansate focuri de artificii în timp ce trupa interpreta un cântec-manifest care îi reprezintă, Hobson’s Choice.

Dorind să aflăm ce așteptări, păreri și impresii au avut oamenii prezenți la eveniment vis-a-vis de organizare, bucate și prestația artiștilor, am descoperit următoarele:

DSC_2854

DSC_2858

DSC_2860

DSC_2862

Deși băieiții erau epuizați, venind direct din România de la alte 2 concerte, pentru oamenii săi au stors ultimele puteri. Organizarea a fost la maxim, NRG chiar au dat dovadă de profesionalism din toate punctele de vedere. Deși evenimentul a fost perturbat de o ploaie puternică, noroiul nu a stricat atmosfera. Le mulțumesc băieților CSD pentru timpul petrecut alături de ei și le doresc cât mai multă odihnă. P.S. Momentul culminant în cadrul evoluției lor a fost când solistul a specificat că pentru ei „Unde” este aici. – ne-a împărtășit Pavel.

DSC_2867

DSC_2871

DSC_2873

DSC_2879

Concertul a fost super, în pofida faptului că timpul nu a ținut cu noi și era glod, Carla’s Dreams a încins atmosfera și ne-a făcut să ne simțim bine, ca de obicei. Organizarea a fost bună, rândurile nu foarte mari, dar totuși considerabile, au fost concursuri, muzică bună. Sfârșitul cu artificii a fost epic, am primit emoții mirabolante!  – ne-a relatat Elvira.

DSC_2887

DSC_2890

DSC_2897

DSC_2904

DSC_2911

DSC_2915

DSC_2933

DSC_2937

DSC_2939

DSC_2947

DSC_2951

DSC_2978

Evenimentul este foarte bine organizat, așteptările sunt exact cum au fost, adică nu am. Îmi place că lumea e pozitivă, indiferent de timpul de afară. Sigur, îl aștept cel mai mult pe unicul- Carla’s, pe alți interpreți nu-i cunosc, am venit doar pentru el. Îmi doresc să aud piesele sale noi, dar și vechiul Mai Stai. Carla’s Dreams m-au motivat să vin și în 2015. Apropos, anul acesta evenimentul este mai bine gândit și e bine ales spațiul, încape mai multă lume și e plăcut în aer liber. – a opinat Oleg.

DSC_2979

DSC_2987

DSC_3025

DSC_3027

DSC_3036

DSC_3041

DSC_3044

DSC_3055

DSC_3080

DSC_3104

DSC_3137

DSC_3172

DSC_3177

DSC_3182

DSC_3192

Mi-a plăcut mult cum a fost organizat evenimentul anul acesta. Varietatea de bucate a fost una impresionantă, am găsit de toate, începând cu bucătăria tradițională moldovenească până la cea chineză. Muzica a fost la nivel, iar Carla’s Dreams a fost fenomenul ce a adunat oamenii alături, ce le-a unit visele, trăirile și felul de a fi. Ploaia a fost acel factor care a conferit farmec și o atmosferă aparte zilei. – a specificat pentru Orașul Meu, Adelina.

DSC_3221

DSC_3251

DSC_3268

DSC_3286

DSC_3320

DSC_3321

DSC_3346

DSC_3347

DSC_3373

DSC_3381

DSC_3414

DSC_3417

DSC_3432

DSC_3453

DSC_3454

DSC_3460

DSC_3462

foto: Sergiu Brînză

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.