Un oraș cu adevărat frumos este acela care are o mulțime de biblioteci pline de oameni dornici de a cunoaște, adică oameni intelectuali. Chișinăul deține o mulțime de biblioteci bine dotate și des vizitate, precum Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă”, Biblioteca ” B.P Hașdeu”, Biblioteca ”Ovidius” și multe altele la fel de bogate în opere de artă scrise.

Cărțile, de asemena pot fi prilej pentru a studia dar și pentru a te odihni. Combinația dintre util și plăcut a fost realizată, fiind creată odihna intelectuală. Acesta este un nou tip de vacanță, vacanță în hoteluri cu bibliotecă.

Doritorii de aceste senzații captivante pot vizita orașul Paris, un loc ce unește toate tipurile de artă, fie picturi unice, fie sculpturi extraordinare, fie obiecte arhitecturale miraculoase sau cărți extrem de populare sau extrem de rare.

Franța mereu ne fascinează cu ceva, de data aceasta ea a creat un loc cu adevărat original și atrăgător. Este vorba despre  Le Pavillon des Lettres. Hotelul este decorat astfel încât să aducă un omagiu numelor mari ale literaturii franceze şi nu numai. În spatele celor 26 de uşi, fiecăreia corespunzându-i o literă a alfabetului, se află o cameră care încearcă să surprindă spiritul şi geniul poetului sau scriitorului căruia îi este dedicată. Veţi găsi pe pereţi versuri şi extrase din cărţile lui Andersen, Baudelaire, Calderon, Diderot, Eschyle, Flaubert, Goethe, Hugo, Ibsen, James, Kafka, La Fontaine, Musset, Nerval, Ovid, Proust, Queiroz, Rousseau, Shakespeare, Tolstoy, Urfe, Voltaire, Woolf, Xenophon, Yeats, Zola. Iar dacă o astfel de cameră vă predispune la visare şi poezie şi vă deschide apetitul pentru citit, nu doar pereţii rămân o opţiune. Biblioteca hotelului ademeneşte cu o gamă variată de cărţi, de la romane la cărţi de benzi desenate, mari clasici sau publicaţii recente.

1

2

3

Dacă Amsterdamul e oraşul care vă atrage zilele astea cu promisiunea lui de distracţii, cultură, libertate şi lalele, cu siguranţă la Hotelul Ambassade trebuie să poposiţi. Situat în apropiere de cele mai cunoscute librării din oraş, hotelul are o impresionantă bibliotecă ce cuprinde nu mai puţin de 3 000 de volume aparţinând diferiţilor autori din 76 de ţări. Scriitori faimoşi precum Umberto Eco, Salman Rushdie, Orhan Pamuk, Mario Vargas Llosa, José Saramago, Herta Müller au stat în acest hotel. De la jumătatea anilor ’80 datează şi tradiţia de a ruga scriitorii cazaţi în hotel să semneze cea mai recent publicată carte a lor şi să lase câteva rânduri în cartea oaspeţilor.

4

5

India plină de culoare şi contraste vă atrage? Poate vă prelungiţi vacanţa pentru a avea timp să descoperiţi magia acestei ţări de pe continentul asiatic, iar Taj Falaknuma Palace din Hyderabad vă aşteaptă cu biblioteca deschisă. Din cele aproape 6 000 de cărţi doar 150 sunt accesibile oaspeţilor hotelului, restul, ediţii rare şi preţioase stau în rafturi, în spatele geamurilor. Chiar şi aşa, aveţi de unde alege din colecţia de cărţi de artă, istorie şi religie scrise în limbile engleză, persană şi urdu.

6

Pentru cei atraşi de zone calde şi exotice şi relaxare pe plajă, Antigua poate fi o variantă de petrecere a zilelor libere de la început de mai. Hotelul recomandat e în Carlise Bay, dispune de o bibliotecă cu un design contemporan, cu mobilier confortabil şi aer condiţionat, care să facă şederea voastră acolo cât mai plăcută. La lumina care îşi schimbă culoarea pe tot parcursul serii puteţi citi din sutele de cărţi pe cele de călătorie, spre exemplu, care să vă dea idei pentru următoarele vacanţe.

7

Par destul de atrăgătoare aceste hoteluri cu biblioteci, nu?  Atunci vă sfătui să puneți aceste locuri în lista voastră de călătorii, poate reușiți să le vedeți și totodată să mai găsiți și altele.

 Din fericire pentru pasionaţii de lectură, hotelurile care posedă biblioteci nu se termină aici, dar avem timp să le descoperim, zilele calde de vacanţă abia încep.

Autor : Popov Aneta

Materiale : bookaholic.ro

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.