Fiecare zi este o schimbare în orașul nostru. Și e normal ca lucrurile să tindă spre modernizare și perfecțiune. Fiecărui, însă, îi apare dorința de a arunca o privire în trecut și de a trage cu ochiul la clădirile demult uitate ale Chișinăului.

Anastasia Taburceanu are un mic proiect pe blogul său Descoperiri Urbane, în care reflectă trecutul glorios și demult uitat al Chișinăului. Iar astăzi, vom analiza și discuta istoria și secretele Hotelului Londra.

fullsizerender”Această casă cu 3 etaje, geamuri înalte și înguste, cu ornamente din faianță sub cornișă și balcoane minuscule cum numai pentru casa Babrie se potrivesc (absolut inutile unei țări cu o cultură de a păstra tot ce nu mai încape în paratament și ce nu vei mai folosi niciodată, la balcon) are toate semnele unei construcții postbelice a realismului socialist, pe față. Am stat de nenumărate ori sub zidurile ei, am mâncat o groază de Fornetti așteptând troleul acolo, și nu am bănuit că stau în fața unui celebru hotel al Chișinăului de la sfârșitul secolului XIX.

La sfârşitul anilor ’80 ai sec. al XIX-lea la intersecţia străzilor Puşkin şi Gostinnaia se afla casa unui oarecare Gherş Şilkrot. Acest domn Șilkrot a deschis în proria casă un hotel. Așa cum în acea perioadă mica noastră urbă devenea un punct de interes pentru tot mai mulți politicieni și oameni ai culturii, bussines-ul hotelier înflorea. Înflorea și afacerea lui Șilkort și deja în 1897, Gherș Şilkrot face un demers către Administraţia Orăşe­nească, prezentând planul de electrificare, unde cere permisiunea de a electrifica hotelul. Drept urmare, după numai doi ani (birocrația pe atunci înflorea și ea), hotelul Londra este electrificat. S-a intervenit şi în structura hotelului: bucătăria a fost transferată la parterul blocului central, ocupând două odăi spaţioase, bine dotate, în apropiere de restaurant. La 15 oc­tombrie 1901, în urma unui control, efectuat de o comisie în frunte cu inginerul Gheorghe Cupcea, s-a stabilit că după reparaţiile întreprinse, hotelul Londra corespunde normelor tehnice şi sanitare, inclusiv celor antiincendiare, primind aprobarea de a-şi continua activitatea. Hotelul și-a tras linie telegrafic și astfel a fost clasificat ca și hotel de categoria I.

658x0_londra

Și a stat hotelul Londra în acea categorie până 1906, câd este coborât cu o categorie mai jos, motivul fiind neachitarea sumei de 2300 ruble pentru categoria (Ведомости 1914). Pe atunci patronul instituției era Kirill Zagorodnâi. Acelaşi Zagorodnâi care deţinea şi restaurantul „Belle-Vue“, vestit prin faimoasele clătite ruseşti şi o ambianţă plăcută în compania unor vestiţi artişti precum interpreta de romanţe Daria Soko sau cântăreţul Sinichi Motte, acompaniaţi de orchestra vieneză, condusă de Binder (Друг 1909).

Imaginează-ți doar, cum era să fii un negustor de talie medie și mai sus în gubernia basarabeană pe atunci, sau vreo fată alintată de bancher. În Chișinăul plin de glod (pentru că edilul de pe atunci Karl Shmidt abia pava orașul) cuconița Smaranda își scoate un vârf mic de pantof de sub poalele dantelate de un albastru pastelat, și pășește pe covorul de la intrare, așternut exact cât musafirii să nu își murdărească papucii. Lasă birjarul să plece punândui în mână o menedă, își potrivește panglica pălărioarei și pășește ferm în foaier. Azi va servi ceaiul în restaurantul hotelului cu buna sa pritenă Catinca. De când smaranda a pus ochiul pe Filip, fratele Catincăi, prietenia lor a crescut substanțial. Fetele bârfeau pe sub batiste de mătase, servind ceai cu dulceață și copturi și chicotind de fiecare dată după ce chelnerul pleca de la masa lor, și undeva de pe scena din sala restaurantului Sinichi Motte le încălzea urechiușile lor fine cu vocea lui de arhanghel. Ah, acest conglomerat de delicii.

hotelul-londraRevenim la istoria hotelului, cea neimaginată de mine. La începutul secolului XX , hotelul Londra era unul dintre localurile cele mai preferate de către oaspeţii importanţi ai Chişinăului. ” Aici se oprise în 1875, înaintea războiului din Bulgaria (1877-1878) poetul Hristo Botev, pregătind viitorii voluntari bulgari, iar în 1914 când a vizitat Chişinăul pentru o singură noapte l-a găzduit pe tânărul poet Vladimir Maiakovski şi confraţii lui futurişti. Profesorul Ion Ocinschi îşi aminteşte ziua de 21 aprilie 1914, când l-a întâlnit pe Vladimir Maiakovski (1893-1930): „ – Ce-ar fi, zise Mateevici, s-o luăm spre hotelul Londra. – Anume acolo trebuiau să fie oaspeţii. …Intrăm în hol şi ne adresăm omului de serviciu. Acesta ne îndrumă spre sala de biliard. Ţin bine mite şi azi acea clipă. Când am deschis uşa, un tânăr impunător la înfăţişare, cu tacul în mână, „tuna” triumfător. Era Maiakovski. Iar de sub masă se muncea să iasă… popa Berezovschi, care pierduse partida şi-şi „ispăşea pedeapsa”. Era o nămilă de bărbat şi în sutană părea vestitul Varlaam, cel descris de Puşkin.” (Basarabia necunoscută, vol. VI)

Aici în timpul revoluţiei din 1917 era statul major al lui Ilie Catărău, un mare aventurier basarabean. În acest hotel, Constantin Stere, în 1906 a scris celebra sa recenzie Poetul pătimirii noastre, articol publicat în revista „Viaţa românească”. Anume acest articol a l-a introdus pe Octavian Goga în lumea de cultură dintre Prut și Nistru, poet care a marcat o epocă în lieratura română. (Iurie Colesnic ”Chișinăul nostru necunoscut”).

La începutul lui iulie 1941, clădirea a fost aruncată în aer de către comandoul NKVD-ului şi distrusă în aşa măsură, încât n-a mai putut fi refăcută. Arhitectul Alexei Şciusev, care peste cinci ani reproiecta Chişinăul, a construit un bloc locativ din aceleași pietre din care a fost zidit hotelul.

57Hotelul de cândva a fost pe rând și sediul unei bănci, și magazin alimentar și pizzerie, acum e încă o reprezentanță a unei companii de telefonie mobilă, și cine știe ce o fi acolo peste câțiva ani. În aripa clădirii acum poți găsi orice de la veselă, la kebab și tricotaj fabricat în Moldova.

 

Pentru mai multe plimbări urbane, aruncați o privire pe blogul Anastasiei.

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.