• 12077527_950121031734081_157463038_nCine e Alexei Dimitrov (locul de baştină, vârstă, ocupaţia, apartenenţa politică, religioasă)

Sunt chișinăuean din talpă, cum s-ar zice. Am 28 de ani, activez în domeniul  designului poligrafic. Prefer să rămân apolitic, deci echidistant și independent în convingeri și viziuni, iar la capitolul religie de jure sunt ortodox, de facto încă nu m-am determinat, dar cu certitudine nu pun preț pe dogmele tradiționale cu care biserica ne manipulează.

  •  Eşti plătit sau ţi s-a propus vreodată remunerare pentru profanarea proiectelor municipale ?

În fine, nu sunt plătit, pentru că nu o fac pentru bani, ci dintr-un fanatism sănătos, din dorința de a schimba câtuși de puțin lucrurile în oraș. Pentru a trezi lumea la realitate, pentru a deschide ochii oamenilor. Mai degrabă ține de caracterul meu: critic, rebel și mereu în opoziție. Opoziție față de tot ce înseamnă dezordine, amatorism, conformism etc. (Intervievatul profund enervat şi deranjat de întrebarea direct acordată)

(foto: Chişinăul Terminat)
(foto: Chişinăul Terminat)

(Dacă accesaţi link-ul puteţi urmări un video care arată ce a fost şi ce este acum pe acest teritoriu)

  • Care este scopul creării paginilor web „Chişinăul Terminat” ,”Salvaţi Chişinăul Verde”?

Paginile menționate sunt cu rol de informare și educare a simțului civic. În mod ideal, prin intermediul lor am putea aduna camarazi de luptă, sau măcar adepți, oameni cu conștiința trează, dornici să se alăture așa sau altfel unor acțiuni prin care am opri prostia asta ce domnește orașul. Noi arătăm tot ce e de prost gust, urât și ilegal, ca oamenii să înțeleagă asta, căci în viața de zi cu zi nu dau mare importanță acestor lucruri și nici nu-și dau mare interes să afle ceva.

(Chisinau Marathon-eveniment sportiv care promovează modul sănătos de viaţă)
(Chisinau Marathon-eveniment sportiv care promovează modul sănătos de viaţă)
  • Ai vrea o carieră politică la noi ? Dacă da, care funcţie în stat ţi s-ar potrivi ?

Nu, categoric evit politica. E o chestie murdară și pur comercială. Mai ales la noi în Moldova. E greu, desigur, să nu ai acoperire de care beneficiază mulți dintre cei care sunt în partid, dar eu, cum sunt încăpățînat de fire, ar aleg să-mi păstrez libertatea convingerilor și independența deciziilor. Nu fac ceva pentru că asta îmi spune cineva. O fac, dacă consider că trebuie și dacă se merită.

11951093_885596394809664_4330119699403176387_n
(evită politica dar şi respectarea Drepturilor Fundamentale ale Omului, cel la liberă alegere)
11947653_885581484811155_3260603056390880089_n
(foto: Chisinaul Terminat)

 

 

 

 

 

 

  • Dacă ai fi preşedinte, ai implementa pedeapsa cu condamnare la moarte ?

Tema dată mă depășește, dar de mai multe ori mă gândeam la înăsprirea pedepselor, pentru ca să fie mai multă ordine în țară și pentru ca hoții și criminalii să se teamă.

  • Cum vezi Chişinăul peste 10 ani ?

Nu sunt pesimist, dar reieșind din situația de azi, nu cred că peste 10 ani Chișinăul se va schimba spre bine. În cel mai bun caz în aceeași mocirlă în care se află și acum.

1
(or.Chişinău foto: Ples Ion Alexandru)
  • Cum vrei să vezi Chişinăul peste 10 ani ?

Aș dori să văd Chișinăul mult mai curat. Cu spații publice bine amenajate și în primul rând oraș confortabil pietonilor, nu șoferilor. Așa cum e în orașele civilizate. Să dispară de pe trotuare mașinile și gheretele, dar și publicitatea, care fiind acum în exces, te derutează. Să nu se construiască abuziv și cu înghesuială, ca acum. Să nu se taie parcurile. Tot ce se face nou, să se edifice frumos, cu pricepere și corect, punându-se accent pe respectarea unui stil și a unor norme, iar patrimoniul istoric din orașul vechi să fie reabilitat și întreținut corespunzător.

12032013_501684079997304_6709685478067825587_n
(or. Chişinău instagram foto: nadiast_a)

(instagram foto: arinacretu)

 

(or. Chişinău  instagram foto: nicolettier)
(or. Chişinău instagram foto: nicolettier)
(Chişinăul istoric, instagram foto: gabidabere)
(Chişinăul istoric, instagram foto: gabidabere)

 

 

 

 

 

 

  • Ce serveşte drept sursă de inspiraţie ?

Sursa de inspirație pentru activismul meu? Probabil dorința nesăturată să mă simt bine la mine acasă. Să fie frumos, civilizat. Cum în alte orașe. Din care, fiind un timp fericit, mă întorc cu scârbă în Chișinău. Vreau să nu mai am dorința permanentă să evadez din Chișinău. Vreau să doresc să fiu mereu în Chișinău.

PicMonkey Collage

(acest "ccoridor" locul preferat al Chişinăuenilor)
(acest „coridor” locul preferat al chişinăuenilor la Valea Morilor)
  • Ai vre-un loc preferat în Chişinău? De ce ?

În Chișinău îmi plac locurile mai dosite, mai puțin cunoscute, mai exotice, să-i spunem așa. De exemplu acoperișul clădirii Romanița de la Malina mică, de unde se deschide o panoramă extraordinară asupra întregului oraș. Îmi plac parcurile, unde din păcate ești nevoit să respiri cu gaze de la mașini, ajunse cu tupeu și acolo. Unicul loc unde mă simt împăcat e Dendrariul. Grădina Botanică e și ea frumoasă, pentru că e câtuși de cât ordine acolo. Îmi plac desișurile verzi și insulele parcului La Izvor. Alte locuri nu am să vă spun, ca să nu se aducă mizerie și acolo 

  • Care sunt problemele de bază ale capitalei, cum vezi tu soluţionarea lor ?

Problema de bază a orașului e lipsa în primărie a unor profesioniști și adevărați patrioți ai orașului. De aici pornesc toate relele și toate problemele. De la comerț neautorizat până la construcții ilegale, de la trotuare stricate până la lipsa unei viziuni de dezvoltare urbană. Aș dori ca politica să fie eliminată complet din primărie și din consiliul municipal. Să se facă ordine, să se muncească în interesul orașului, al orășenilor. Ei vând fără milă proprietatea publică și iau decizii care zi de zi urâțesc orașul. Și totul sub lozinci frumoase, pe care le lansează cu măiestrie. Și da, aș dori o societate mai cultă, mai informată, orășeni cărora să le pese de propriul oraș, și care s-ar implica.

10419528_376605675838479_5267528483275508256_n
(foto: I Love Chisinau)
1-2
(foto: I Love Chisinau)

 

 

 

 

 

 

(foto: Chişinăul Terminat)
(foto: Chişinăul Terminat)
mk2
(or. Chişinău în ploaie foto: Mihail Kalaraşan)

Comentarii

comentează

Written by Olea Zlatovcena

Olea Zlatovcena

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.