La data de 29 noiembrie 1993, Banca Națională a Moldovei a întreprins cel mai important pas în vederea stabilizării mediului monetar și de credit și a introdus leul moldovenesc drept monedă națională. Astfel, astăzi acesta împlinește 23 de ani de la lansare.

Bancnotele pe care le folosim astăzi drept monedă de schimb cu ajutorul cărora cumpărăm diverse bunuri și servicii au fost create de pictorul Gheorghe Vrabie, care este și autorul stemei de stat a țării noastre.

Numele leului moldovenesc are o istorie mai veche. Rolul de bază pe piața internă și externă a Țării Moldovei îl jucau monedele din străinătate confecționate din aur și argint: ducații, florinii, zloții etc. În secolul XVII în Balcani și Țara Moldovei și-a făcut apariția și moneda olandeză „leeuwendaalder” pe care era chipul unui leu. De atunci locuitorii Moldovei au numit aceste monede lei. În 1867, după Unirea Principatelor Române, cu numele de „leu” a fost botezată moneda României, iar după căderea Uniunii Sovietice și bancnota Republicii Moldova a luat același nume.

Monedele moldovenești de schimb poartă numele de BAN și reprezinta a suta parte dintr-un leu. Până la 2 februarie 1998, toate monedele moldovenești erau confecționate din aluminiu. De atunci, monedele de 50 de bani sunt confecționate din oțel și placate cu alamă. Astăzi în RM sunt utilizate 4 monede: de 5, 10, 25 și 50 de bani. Anterior au existat în uz și monede cu nominalul de 1 ban, 1 leu și 5 lei. 

În Republica Moldova sunt folosite bancnote cu nominalul de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 și 1000 de lei. Acestea au fost semnate de foștii guvernatori ai Băncii Naționale a Moldovei Leonid Talmaci și Dorin Drăguțanu.

Elementele de siguranță ale bancnotelor sunt:

  1. Filigran umbrit, reprezentînd portretul lui Ștefan cel Mare orientat spre centru, vizibil la privirea în contralumină.
  2. Firul de siguranță metalizat încorporat între portretul lui Ștefan cel Mare și ghioșul central, vizibil la privirea în contralumină.
  3. Elementul de suprapunere față-verso: la privirea bancnotei în contralumină conturul exterior al imaginilor soarelui de pe fața bancnotei și semilunii de pe verso trebuie să coincida, la fel și cercul soarelui cu cercul în care este înscrisă semiluna. La suprapunere litera „V” de pe fața bancnotei și imaginea Columnei lui Traian și a Coloanei Infinitului de pe verso trebuie să formeze silueta literei „M” (Moldova).

Ce este reprezentat pe bancnotele naționale moldovenești:

1 leu – Mănăstirea Căpriana

MD 1 leu rev.jpg

5 lei – Biserica Sfântul Dumitru din Orhei

MD 5 lei rev.jpg

10 lei – Mănăstirea Hîrjauca

MD 10 lei rev.jpg

20 de lei – Cetatea Soroca

MD 20 lei rev.jpg

50 de lei – Mănăstirea Hîrbovăț

MD 50 lei rev.jpg

100 de lei – Cetatea Tighina

MD 100 lei rev.jpg

200 de lei – Primăria Municipiului Chișinău

MD 200 lei rev.jpg

500 de lei – Catedrala din Chișinău

MD 500 lei rev.jpg

1000 de lei – Președinția Republicii Moldova

MD 1000 lei rev.jpg

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.