Astăzi, 16 iunie în cadrul Adunării Generale extraordinare a A.O. Orașul Meu a fost decis cu majoritate de voturi alăturarea proiectului la grupul de inițiativă ce va iniția referendumul pentru demiterea primarului.

Motivele alăturării sunt simple și extrem de vizibile pentru toți chișinăuienii. Proasta administrare a orașului este simțită de fiecare dintre noi în fiecare zi, începând de la transport public până la rețelele de scurgere pluvială.

Subliniem că această decizie nu înseamnă nicidecum afilierea noastră la un partid sau la un grup de partide și la prima ridicare a unui steag de partid sau la anunțarea a unui sau altui partid drept inițiatori sau fruntași a platformei, ne retragem. 

Paul Cristian Fukarev, unul dintre fruntașii proiectului Orașul Meu a spus:

Așa nu mai poate continua. Dacă acum nu se vor uni toate forțele, fie ele civice sau politice pentru demiterea primarului, atunci vom continua să trăim într-un oraș unde fiecare locuitor se va simți străin.

Amintim că anume Dorin Chirtoacă e cel care a blocat proiectul transportului nocturn, dorind
să-l saboteze și tot cei subordonați lui au refuzat 60 de proiecte de artă urbană a proiectului Orașul Meu și tot el este cel care refuză toate moțiunile propuse de noi fără a da vreo argumentare rațională.

Argumentarea deciziei noastre extrasă din declarația privind alăturarea la platformă scrisă de Adrian Pleșca:

„Chișinăul, fiind cel mai important oraș din punct de vedere: economic, social și politic a Republicii Moldova trebuie să prezinte un exemplu de dezvoltare urbană pentru celelalte localități din țară. E necesar ca acest exemplu să se remarce prin integrarea inovațiilor în procesul decizional și executiv, calitatea prestării serviciilor publice, transparența activității și rezolvarea necesităților urbane înfruntate de orășeni. În ultimii 9 ani de când primar a mun. Chișinău a fost Dorin Chirtoacă și majoritatea din CMC a aparținut Partidului Liberal, schimbări esențiale în oraș nu s-au făcut. Mai mult decât atât, aspectul capitalei s-a înrăutățit prin miile de gherete, panouri publicitare și alte deșeuri urbane care prin diferite investigații s-a dovedit că aparțin familiei Chirtoacă sau sunt protejate de primar. Companiile : D&D, Dansicons, Cebacot, Karilias, Lucet-Comerț, Coffee Time și altele a căror afiliere primarului a fost demonstrată își desfășoară activitatea foarte fructuos deteriorând aspectul orașului. În ultimii ani, primarul mun. Chișinău a întreprins un șir de acțiuni care nu au fost gândite sustenabil și vor veni în contrariul dezvoltării urbane durabile în Chișinău precum : Sistemul de parcări, Blocurile locatie precum : Blocul locativ de la cinematograful Gaudeamus, Blocul din spatele statuii lui Ion și Doina ș.a. Cazurile recente în care au avut de suferit oameni din cauza neglijenței Primăriei precum : Explozia de “La Soacra”, accidentul de la parcul de distracții amplasat temporar în PMAN ar trebuit să fie urmate de demisiile responsabililor de acest domeniu și reglementări în acest domeniu care nu au urmat. Neglijența, greșelile și suspiciunile de corupție ce planează asupra primarului mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă sunt motive îndestule pentru demisia dumnealui.”

Comentarii

comentează

Written by Adrian Pleșca

Motivul din care am fondat proiectul Orașul Meu și orasulmeu.md e că îmi doresc un oraș de care m-aș mândri când le-aș povesti despre el prietenilor de peste hotare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.