La data de 1 decembrie, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc concertul de inaugurare a Pomului de Crăciun și aprinderea luminițelor. Pentru organizarea evenimentului Primăria orașului Chișinău a alocat o sumă impunătoare de bani și a făcut pregătiri intensive.

Cu ocazia inaugurării bradului în centrul orașului urmează a fi organizat un concert cu participarea vedetelor autohtone, cum ar fi: Guz, Kapushon, Catharsis, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Mariana Bulicanu, Ion Timofti, Ana Cernicova, Amelia Uzun, Crescendo Band, Corala „Gloria”, Ansamblul „Plăieşii”, Surorile Osoianu, Studioul folcloric „Iedera”, Ansamblul de dansuri populare „Hora-horiţa”, Lollipops, „Do-re-mi Show” şi alţii.

Deși se promite a fi un concert de zile mari, părerile chișinăuienilor vizavi de eveniment sunt împărțite. Unii sunt încântați de ideea de a petrece frumos timpul afară și în pofida frigului de afară sunt dispuși să participe cu drag: „Toată lumea sărbătorește zilele de Ajun de Crăciun cu iarmaroce de bunătățuri, cu vin fiert și cu zângănit de clopoței. E o bucurie pentru mici și mari!”, scrie Alina Rusu pe pagina de facebook a organizației OrașulMeu. Altă parte a orășenilor consideră această intenție o cheltuială în plus a banilor din bugetul municipal: „Maine de la 18:00 noi ne adunam în PMAN la concertul fake organizat de primărie cu câteva sute de mii de lei pentru a lansa iluminatul de sărbători. De ani buni se cunoaște ca acest eveniment este organizat haotic si totul se face doar ca primarul sa rostească un discurs pe temele sale cognitive.Din acei bani se puteau lua încă 10 000 de luminițe prin oraș să dam si mai multă fericire pentru copii. Sau din aceeași bani, dar, cu organizare adecvată se putea face un eveniment frumos la care se aduna tot orașul, nu doar primăria.” susține Adrian Pleșca, coordonatorul proiectului OrașulMeu.

Amintim că anunțul cu detaliile despre concert a fost făcut public astăzi, 30 noiembrie, doar cu o zi înaintea evenimentului.

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.