Resturile aruncate la întâmplare, nepăsarea oamenilor, dar şi iresponsabilitatea autorităţilor au transformat unele zone ale Capitalei în gropi de gunoi. Dacă ar fi să estimăm greutatea a tot ce se află pe teritoriul R. Moldova, vom constata că a zecea parte din această masă le revine deşeurilor.

Şeful secţiei sinteze informaţionale a Ministerului Mediului, Dumitru Osipov, menţionează că numai din oraşul Chişinău în fiecare zi sunt evacuate mai mult de 790 de tone de deşeuri menajere şi industriale. „Reziduurile constituie cea mai gravă problemă cu care se confruntă Moldova, dar pentru soluţionarea ei se alocă doar 0,2 % din bugetul statului”.

Mulţi oameni nu respectă regulile şi aruncă gunoiul la întâmplare, nu în locurile special amenajate, chiar dacă riscă să fie amendaţi.

MAR-0323 (1)

Locuitoarea capitalei Lilia Rotaru: ,,Şiu că în Chişinău, chiar în genere în Moldova, nu există cuptoare pentru arderea deşeurilor chimice şi medicale, iar acestea sunt răspândite azi pe toate malurile de râu, parcurile sau la marginea oraşului. E ceva groaznic! Eu nu înţeleg de ce oamenii sunt aşa de indiferenţi față de mediul în care trăiesc.”

Autorităţile locale susțin că în municipiul Chişinău există în jur de 20 de gropi de gunoi neautorizate. Cele mai multe sunt amplasate la periferia suburbiilor.

Menţionăm că în Chişinău sunt instalate aproximativ o mie de containere pentru depozitarea gunoiului. Iar cei care nu respectă regulile de gestionare a deşeurilor pot fi amendaţi de la 400 până la 1600 lei.

Autor: Svetlana Naforniţă

sursa, foto

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.