Pomul de Crăciun este împobodit, masa de sărbătoare este gata, iar în casă miroase a brad şi mandarine. Sărbătorile de iarnă sunt cuprinse de magie şi mister, iar în ultima noaptea a anului toate visurile devin realitate. În ultima zi din acest an echipa orasulmeu.md ridică cortina istoriei pentru a descoperi cum se marca în Chişinău Anul Nou cu mai mult de 100 de ani în urmă.

chisinau-craciun-lumini

La începutul secolului XX  sărbătorile de iarnă durau 14 zile, de la Crăciun şi până la Botez. Tradiţia împodobirii Pomului de Crăciun este adusă în Basarabia de către comunitatea germană. Un simbol important era steaua cu 8 colţuri, identică Stelei de la Betleem. Aceasta costa 20 de ruble, o sumă enormă pentru acele timpuri. Bradul tradiţional era instalat şi înfrumuseţat în faţa Casei Nobilimii (astăzi cinematograful Patria). Dacă Pomul de Crăciun reprezenta un lux, masa de sărbătoare era o tradiţie pentru toţi. Autorităţile şi nobilii aveau grijă să împartă produse celor care nu îşi puteau permite să le procure: săraci, bolnavi, bătrâni şi familii numeroase. De Crăciun erau 7 feluri de bucate tradiţionale: colivă, izvar, mai multe feluri de plăcinte şi pateuri, cu carne şi de post, taieţei şi raţa coaptă.

492511

Din 1948 ziua de 1 ianuarie devine oficial zi liberă. În această perioadă pe masa de sărbătoare apare şampania şi salata Olivie.

Într- un număr al revistei „Moldova Socialistă” din decembrie 1957 apare un articol în care se relatează despre inaugurarea Pomului de Crăciun în faţa Catedralei şi deschiderea unui iarmaroc de Anul Nou. Anume la acest iarmaroc pentru prima dată sunt vândute mandarine. În perioada sovietică locul iarmarocului de iarnă a fost schimbat de mai multe ori din faţa Catedralei în parcul Puşkin (astăzi Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt) şi invers.

Primii brazi artificiali apar în Chişinău în 1963. În acel an ei exclud Pomii vii de Crăciun  de pe piaţă dar îşi pierd faima în următorii ani.

492509

Odată cu apariţia televizoarelor sărbătorile de iarnă revoluţionează şi prind altă amploare. Dacă până atunci oamenii întâmpinau Anul Nou doar cu muzică şi dansuri, în această perioadă atenţia lor este captată de emisiunile de Anul Nou şi comediile sovietice tematice care au au devenit legendare: „Карнавальная ночь”, „Ирония судьбы или с легким паром!”, „Новогодние приключения Маши и Вити” şi altele.

În anii ’70 a secolului trecut pentru prima dată şeful statului, pe atunci Leonid Brejnev, a felicitat cetăţenii de la micile ecrane.

24130356

Anii ’80 au fost marcaţi de deficit. Oamenii erau nevoiţi să treacă rânduri enorme pentru a încărca masa de sărbătoare cu de toate.

De la începutul anilor ’80 şi până în 2000  Pomul de Crăciun din Chişinău era amenajat în scuarul Teatrului de Operă şi Balet. Aici erau organizate toate evenimentele legate de sărbătorile de iarnă.

Mileniumul a fost serbat grandios în Chişinău. Serafim Urechean, primarul de atunci, a schimbat locaţia sărbătorii din scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Anume în 2000 Anul Nou  fost întîmpinat în PMAN de 60 de mii de oameni. Cetaţenii au fost felicitaţi de preşedintele Petru Lucinski iar rolul lui Moş Crăciun i-a revenit chiar lui Serafim Urechean. De atunci toate evenimentele legate de sărbătorile de iarnă, cu unele excepţii, se desfăşoară în PMAN, iar oficialii de la conducerea ţării se fac prezenţi în noaptea dintre ani în faţa cetăţenilor pentru a le transmite mesaje de felicitare.

Echipa orasulmeu.md vine cu cele mai sincere urări şi vă doreşte sărbători frumoase alături de oameni dragi. Vă mulţumim pentru că aţi fost alături de noi în acest an. Sperăm şi avem încredere că 2016 va aduce mai multe schimbări benefice oraşului nostru şi întregii ţări. Vouă, dragilor noştri cititori, vă dorim prosperitate şi noroc, visuri realizate şi mari aspiraţii pentru viitor. La mulţi ani!

Autor text: Victoria Laur

Bazat pe materialele aricolului Сто лет назад в Кишиневе новогодняя елка красовалась в здании Благородного Дворянского собрания

foto: kp.md

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.