Odată cu trecerea timpului, Chișinăul a pierdut nu doar clădiri sau oameni, dar a pierdut și importante tradiții și obiceiuri. Ce eveniment se organiza în fiecare an la mijlocul lui octombrie la Chișinău, începând cu anul 1829? Ziua orașului? Nu. Ziua vinului? Nu.

E o tradiție uitată astăzi, dar care a fost practicată la Chișinău timp de aproximativ 100 de ani- Iarmarocul de Sfântul Dumitru.  Acesta începea pe data de 16 octombrie și se încheia pe 25 noiembrie. Locul tradițional de desfășurare era Piața Ciuflea (lângă biserica Ciuflea, în zona unde astăzi se află clădirea Academiei de Științe).

La sfârșitul verii, lângă biserica Ciuflea din Chișinău se începeau a auzi topoarele și ferestraiele: se pornea lucrul la ridicarea construcțiilor ușoare care urmau a fi folosite în timpul evenimentului.

Iar în octombrie, Chișinăul intra în atmosfera veselă și agitată a sărbătorii. Negustorii și agricultorii care veneau în oraș cu aceasă ocazie umpleau hanurile din apropierea locului de iarmaroc. În această perioadă se încheia strânsul roadei, astfel că produsele vândute erau în bună măsură agricole. Dar nu numai. Se vindeau de asemenea produse de îmbrăcăminte, încălțăminte, stofe, veselă, produse din sticlă și metal, medicamente, dantele.

Se organizau cu această ocazie și evenimente distractive, se deschidea caruselul, veneau trupe de circ.

Deși oficial datează din 1829, Iarmarocul de Sf. Dumitru din Chișinău a avut prima ediție în 1831. Asta pentru că în 1829, deși toate aprobările erau obținute și populația era informată cu privire la eveniment, iarmarocul nu s-a putut ține din cauza unei epidemii de holeră  răspândită la Chișinău din gubernia Herson. Astfel, prima ediție a iarmarocului s-a ținut abia în 1831.

Prințul Dumitru C. Moruzi, care a locuit în a doua jumătate a secolului XIX la Chișinău, a lăsat o descriere a Iarmarocului de Sf. Dumitru în romanul său ”Pribegi în țara răpită”, în care spunea:

„Cizme îmblănite de piele rusească pentru bărbaţi, de postav sau de catifea pentru cucoane sau copii; fel de fel de cojoace şi de blăni, de la cele mai ieftine până la cele mai scumpe; samovare de aur, de argint sau numai de alamă galbenă, începând de la două pahare de ceai, până la cincizeci şi mai mult; argintării de masă şi de ceai; cutii cu o jumătate sau o duzină de linguriţi de argint zmălţuit de Caucazia, unele chiar poleite; brâie de sârmă aurită su chiar de aur, cu cheutori de aur sau de argint zmălţuite şi împodobite cu pietre scumpe; (…). Dar nici industria moldovenilor noştri din Basarabia să nu socotiţi că lipsea: erau şi câteva dughene de olari, vânzând străchini de lut, oale negre, cane pe jumătate zmălţuite cu verde, chiupuri şi ca jucării câte un câine sau capră de lut, cu vârful cozii găurit, iar când suflai într-ânsa, producea un sunet, ce numai a lătrat sau a behăit nu semăna! Mai erau şi cofe de cele proaste cu cercuri de lemn, ceva fedeleşe şi polobocele.”

La începutul secolului XX-lea, în condițiile în care piețele permanente ale Chișinăului deveniseră mult mai practice, Iarmarocul de Sf. Dumitru și-a pierdut din importanță și a încetat a mai fi organizat, după aproximativ 100 de ani de existență.

Iar acum să vedem cum e pe la alții…

În Lituania, la Vilnjus, în fiecare an, în martie, deja de câteva secole se organizează Iarmarocul lui Kaziukas, în cinstea Sfântului Kazimir.

Iarmarocul acesta de mult timp nu mai este doar un iarmaroc. Este un eveniment cultural major pentru Lituania, cu procesiuni și reprezentații teatrale și cu produse specifice de artizanat. În plus, e și o ocazie foarte bună pentru a repune în valoare tradițiile populare lituaniene. De fapt, etnografii și istoricii lituanieni polemizează între ei despre cum ar trebui să arate mai bine festivalul pentru a i se respecta spiritul de secole.

Florile tradiționale „verbos” confecționate cu ocazia Iarmarocului lui Kaziukas.
Procesiunea crainicilor. Iarmarocul lui Kaziukas. Vilnjus, Lituania.

În Polonia, la Gdansk, Iarmarocul de Sfântul Dominic datează aici încă din anul 1260, când călugării dominicani au primit dreptul de a organiza un iarmaroc de ziua sfântului lor. Ține 3 săptămâni, începând cu ultima sâmbătă din iulie. Iarmarocul s-a organizat anual timp de secole, dar la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, tradiția a încetat.

Au trecut 33 de ani, până în 1972, când tradiția a fost reînviată. Pe lângă comerțul desfășurat, la iarmarocul din Gdansk se organizează spectacole stradale, prezentări de modă, concerte și alte evenimente artistice și sportive.

Iarmarocul de Sf. Dominic. Gdansk, Polonia.

Acestea sunt doar două exemple, despre cum tradiționalul a reușit să învingă contemporanul.

Iarmaroacele desfășurate constant au evoluat. La început erau doar niște locuri în care unii oameni vindeau, iar alții cumpărau. Dar cum negustorii care vin de departe obișnuiesc să aducă la iarmaroc nu doar marfă, ci și tot felul de povestiri, glume și obiceiuri specifice, se creează o anumită atmosferă pozitivă și creativă care se propagă în spațiu și timp.

Iar timpul și buna organizare fac ca iarmaroacele cu tradiție să crească și să se transforme în adevărate festivaluri. Unele tradiții dispar. Chiar și după ce sunt practicate timp de sute de ani. E important ca oamenii să știe să le reînvie.

 

Sursa: tanchistiiinvizibili.wordpress.com

Comentarii

comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.